Roger Federer a dezminţit din nou zvonurile referitoare la retragere – elveţianul şi-a anunţat deja planurile pentru 2020. Jucătorul de 38 de ani are ca prioritate aurul olimpic la Tokyo, singura performanţă care-i lipseşte din palmares.

“În 2020 vreau în primul rând să fiu sănătos. Vreau să fiu prezent la Wimbledon şi să lupt pentru medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Am aurul doar în proba de dublu la Beijing alături de Wawrinka şi argintul la Londra. Aş fi fericit să particip din nou pentru că la Rio în 2016 nu am putut din cauza unei accidentări, noteaza DigiSport.

Nu intenţionez sub nicio formă să pun capăt carierei mele, toată lumea mă întreabă asta de 10 ani încoace. Îmi place să joc la vârsta mea şi nu am nicio idee despre momentul în care mă voi opri,” a mărturisit Federer. 

Roger Federer, gata să fie ajuns de Rafa Nadal şi Novak Djokovic la titluri de Grand Slam

Potrivit DigiSport, Wimbledon rămâne febleţea sa – cel care a cucerit de 8 ori titlul la All England Club a jucat finala şi anul acesta, pierzând în faţa lui Novak Djokovic. La Roland Garros a fost eliminat în semifinale de Rafael Nadal, iar rivalitatea cu cei doi devine interesantă. Spaniolul a ajuns la 19 titluri de Grand Slam, iar sârbul la 16, apropiindu-se de cele 20 cucerite de elveţian.

“Va fi ok dacă Nadal şi Djokovic mă vor depăşi la acest capitol. Şi eu am fost fericit când am bătut recordul. Dar acela a fost momentul culminant, să ating performanţa, nu să rămân cu recordul. Va fi interesant de văzut cum se vor descurca cei doi în circuit şi cât vor mai juca.Amândoi sunt fenomenali,” a mai spus Roger Federer.

❤️ Cum poti ajuta RezervaTeren.ro, cu 0 efort si 0 bani

Este foarte simplu, nu trebuie sa faci nimic special. Atunci cand iti faci cumparaturile online, foloseste link-urile de mai jos. Nu ti se percepe nicio taxa sau comision in plus, nu esti monitorizat, este doar un link catre site-ul respectiv, dar ne ajuta pe noi (este un link de afiliere). Apasa pe linkul dorit, de mai jos, inainte sa plasezi comanda. Asta e tot. Iti multumim!

✔️ Ai -10% reducere la Booking.com aici
ELECTRO IT
✔️ Incepe cumparaturile de la eMag.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la Elefant.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la F64.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la Carturesti.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la Evomag.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la PCGarage.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la Cel.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la Ideall.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la Diverta aici
HAINE MODA
✔️Incepe cumparaturile de la FashionDays.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la Notino.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la Otter.ro aici
COPII
✔️Incepe cumparaturile de la Nichiduta.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la BestKids.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la Noriel.ro
AUTO
✔️Incepe cumparaturile de la ePiesa.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la AutoHut.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la RCA-ieftin.ro aici
ALTELE
✔️Incepe cumparaturile de la Floria.ro
✔️Incepe cumparaturile de la Lamonza.ro
✔️Incepe cumparaturile de la SportPartner.ro aici
✔️Incepe cumparaturile de la Vegis.ro aici
✔️ Incepe cumparaturile de la PentruAnimale.ro aici
✔️ Incepe cumparaturile de la Petmart.ro aici
✔️ Incepe cumparaturile de la Top-shop.ro aici